Fericirea e un fluture

Pot spune că de când mă știu am fost tristă.

Nu o tristețe supărată, ci o tristețe ca o zi însorită undeva în Nordul Europei. Nu plouă, dar e mohorât și încețoșat, e frig și ies aburi atunci când vorbești. Totuși, cerul e albastru. Nu senin, nu azuriu, ci un albastru ca o mare întunecată, cu nori plini dar drăgălași și, mai presus de toate, din când în când iese soarele. Un soare cu dinți- dar soare. Uneori îți mângâie fața, alteori te ocolește și strălucește în părul auriu al fetei din stația de autobuz. Dar chiar dacă nu te încălzește pe tine, te bucură lumina din jur. 


Dar eu, în tristețea mea, sunt fericită! Tristețea mă apasă atunci când nu o accept. Dar când o accept, ea vine și mă face să mă mișc mai cu răbdare prin viață. Îmi amintește de cât de efemer e totul.


Oamenii fericiți nu m-au atins în mod deosebit… Pe fericire am găsit-o uneori prea zgomotoasă, prea agitată și prea superficială. Pentru că fericirea nu te învață nimic! Vine, stă preț de o explozie și pleacă repede. Și zău că un om care n-a cunoscut întunericul, noroiul, disperarea și tot ce e cu adevărat trist în lumea asta, mi-e indiferent. Nu pot să empatizez cu o viață atât de plină de fericire! Și probabil ca nici nu pot învăța multe din ea. Tristețea mea mi-e loială. Vrea ca eu să cresc, iar pentru asta trebuie să mă opresc din fuga mea spre nicăieri și să mă uit. La viață. Și ea e uneori tristă.


Nu mai caut fericirea, pentru că prefer să am o viață plină, prefer să fiu întreagă. 
Uneori sunt tristă, uneori sunt furioasă, uneori da, sunt taaare fericită! Dar ea nu durează atât cât să pot spune ”Sunt un om fericit. Am o viață fericită!”. La fel cum toate celelalte emoții nu durează cât să spun că am o viață furioasă/ invidioasă/ entuziasmată/ etc. Ele toate sunt toate menite să fie trecătoare!


Iar tristețea aceea supărată, bosumflată, arțăgoasă, ca un nor negru deasupra capului, vine din dorința de a prinde fericirea.

Dar fericirea e un fluture. Îți taie calea și zboară un moment în jurul tău, dar, odată ce ai făcut un pas spre el, se sperie și zboară departe de tine. Fericirea, la fel ca fluturii, nu pot trăi în colivii, căci fericirea e soră cu iubirea, iar iubirea este vârful unui munte clădit din libertate. Oricât de frumoasă, spațioasă și strălucitoare e o colivie, ea va rămâne mereu… o cușcă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: